Protestul maimutelor
Odata o maimuta din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A explodat: “Surate, sunt foarte ofensata
Ca-n jungla hominida superevoluata
A aparut o teza, vadit malitioasa,
Ca Homo ar descinde din stirpea noastra aleasa…
Eu protestez salbatic, ranita în mândrie,
Ca se propaga-n lume asemenea prostie.
Daca-ntâlniti un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane sa va urcati în plop!
Nu sufar comparatii cu tristul regn uman,
Sunt multumita, nene, ca-s pur orangutan.
Eu, chiar sa ma oblige în vreun laborator,
N-as deveni port-bâta si nici informator;
Si cum progenitorii maimuta m-au facut,
Sper sa n-ajung ca omul, un josnic involut!
Pai, s-a vazut vreodata la noi atâta ura?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fura?
Nu veti vedea prin lume, cât timp purta-vom coada,
Gorile divortate si prunci lasati pe strada.
Cine-a vazut în hoarda vreun irational
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspiram Marlboro, nu traficam munitii,
Nu prea avem stiinta, n-avem nici superstitii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Si nu platim pe altii sa faca rugaciuni.
Ati întâlnit prin codri vreun cimpanzeu betiv,
Gibon care sa-njure sau pavian parsiv?
Cât am umblat eu creanga, scuzati, n-am observat
În obstea simiasca, cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâti în taina de asa-zise mame.
Lipsesc si teroristii, n-avem corupti, nici duri,
Nici tari, nici prim-ministri pe care sa-i înjuri.
La mondiale suntem cu mult în urma noi,
Încât n-am fost în stare de nici un prim razboi.
Noi n-am avut ev mediu, ci numai mediu pur,
Lipsit de inchizitii, de orizont obscur,
Noi n-avem drepti în temniti, nici versuri puse-n lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri.
E drept, n-avem militii în jungla, dar nici mafii,
N-avem un staff al mortii, n-avem nici macar stáfii!
(E trist s-ajungi vreodata privit la Zoo Park
Dar maxima rusine-i sa pui pe altii-n tarc).
Eu va invit pe toate acum la ratiune:
Nu promovati aceasta credinta de minune;
Sa nu apara-n jungla manipulari în masa,
Cu dogme si partide în lupta lor de clasa.
Ma tem ca ne pândeste o noua cruciada,
O convertire a hoardei în monstri fara coada.
De-o sa vedeti vreodata c-am coborât din pom,
Maimutarind faptura care îsi zice om,
Opriti-ma la vreme, sa nu evoluez
Si, ajungând ca lumea, sa nu stiu ce sa crez.
I-adevarat ca omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiti rezonabili, n-a coborât din noi!
(Florin Laiu)
SCRISOARE DE ACASA
DE-ACASA ASTAZI VA TRIMIT SCRISOARE
CU GÂNDURILE MELE, DRAGI ROMÂNI,
CE-ATI PARASIT NATALE ULICIOARE
SI VATRA MOSTENITA DIN STRABUNI.
AJUNSI PRIBEGI, FARA DE TINTA-N LUME,
DEPARTE, ÎN APUS, UNDE-ATI PUTUT,
V-ATI PRIPASIT SI VOI LA USI STRAINE,
CÂND TARA-MUMA NU V-A MAI TINUT.
PAMÂNTUL, CARE MAI ODINIOARA,
ÎN TOATE GENEROS PRIMEA LA SÂN
SI-UN BIET STRAIN, CAUTATOR DE TARA,
AZI, NU-L MAI POATE TINE PE ROMAN ?
NU SUNT AICI OGRADA PARINTEASCA
SI ULITA COPILARIEI DRAGI ?
N-A FOST DEPRINS CU SPOR SA OSTENEASCA
SUB CERUL MOSTENIREI DE LA DACI ?
ACOLO, DRAG ÎNSTRÂINAT DE TARA,
REASEZAT PE UN MELEAG STRAIN,
TI-I PÂINEA POATE MAI PUTIN AMARA,
DAR SUFLETUL NU-TI POATE FI MAI PLIN.
O FI CÂNTÂND SI-ACOLO CIOCARLIA
SI RANDUNICA-N CUIBUL EI DE LUT,
DAR TIE, TI-A RAMAS COPILARIA
AICI, ÎN LOCUL UNDE TE-AI NASCUT.
SI, TE-AI CONVINS, COPILARIA-NCHEAGA
AL DRAGOSTEI DE TARA FOC NESTINS,
CE TE URMEAZA-APOI O VIATA-NTREAGA ,
SI, MAI ALES , DEPARTE CÂND ESTI DUS.
TE-OR ASTEPTA AI TAI VIATA-NTREAGA
ÎN SATUL CU PONOARE SI LIVEZI,
TU, CE-AI PLECAT DE-AICI ÎN LUMEA LARGA
CU GREU TE VEI ÎNTOARCE CA SA-I VEZI.
MACAR, DACA NU TI-AR SCADEA CREDINTA,
SA NU TE- NDEPARTEZI DE DUMNEZEU,
NICI DACA TE-O RAPUNE SUFERINTA,
SI, NICI DACA VEI PROPASI MEREU.
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania –
In tara Lui de care I-a fost dor…
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.
Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.
Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura –
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si-I impletesc din nou cununi de spini.
Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.
Sta Dumnezeu la poarta, Romanie –
Dar cine Ii va spune: “bun venit!”?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.
Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotarator –
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti, romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!
(Petru Dugulescu)
MAI POTI RABDA PAMÂNTULE…?
Mai poti rabda, Pamântule, atâta rautate
Si-atâta silnicie si-atâta nedreptate?
Mai poti rabda razboi si ura-nversunata
Ce-aduc doar tragedii în tara devastata?
Mai poti vedea abuzul, coruptia murdara
Ce-atrage dupa sine o stare-asa precara?
Mai poti s-auzi limbajul obraznic, sfidator
Prin care multi înjura pe sfântul Creator?
Raspunde la-ntrebari, o, tu batrân Pamânt
Caci te-a creat Acela ce pururi este sfânt!
În secolele multe ce le-ai trait tacut
O, câte acte de far’delege ai vazut?
Vazut-ai si tradari si actele meschine
Facute de aceia ce n-au nici o rusine
Desigur tu esti martor la tot ce se întâmpla
Tu îl cunosti pe om de jos si pâna-n tâmpla
Tu l-ai vazut pe Abel ucis de al sau frate
Ce n-a putut ‘nalta arderi de tot curate
Pe sarpele pervers ce l-a-nselat pe om
Tu l-ai privit retras cum merge catre pom
Tu stii ce e pacatul, tu stii ce-i înselarea
Din adâncimea ta ai capatat rabdarea?
O, spune-ne acuma Pamântule trudit:
Cât sânge s-a varsat din cei ce-au patimit?
Si câti martiri primit-ai în glia rasturnata
Când cei înversunati facut-au judecata?
Dezvaluie-ti secretul si spune-ne la toti
Cum poti sa tolerezi pe iude si pe hoti?
Cum poti închide ochii la actele pagâne
La faptele ce vin din fiintele hapsâne?
Despica-te acum si-nghite pe misei
Ei vor sa promoveze pe-ai lumii dumnezei
Si vor sa introduca principii aberante,
Filozofii dracesti si sfaturi derutante
Despica-te si-acum ca-n vremea lui Datan
Când ai stiut ca el e-al Cerului dusman.
Caci razvratiti sunt multi si azi în omenire
Ei spun ca Dumnezeu e doar o plasmuire.
***
În zilele ce vin si Antihristul vine
Si vei vedea din nou oroare si suspine
Guvernul mondial acum e în formare
Si multi vor îndragi demonica-i chemare
Va fi apostazie, va fi si dezbinare
Când stapânirea lui va fi în lumea mare
Credinta va scadea, se va raci iubirea
Si multi nu vor mai stii ce e neprihanirea
Vei mai vedea tradari, vei mai vedea suspine
Vei mai vedea …cum Tatal pe-ai Sai îi ia la Sine.
(George Cornici)
Anii nostri-ani putini
Anii nostri-ani putini
Cum se scurg de iute!
Si pe loc de-ai vrea sa-i tii
Toti iti vor scapa din maini
Ca-s facuti din saptamani,
Zile si minute.
Anii nostri de necaz
Cum isi sapa cale!
Lasand cute pe obraz,
Jug ce-apasa pe grumaz…
Ce-ai fost ieri nu mai esti azi,
Mergi cu ei la vale.
Anii nostrii de dureri
Si de bucurie
Apartin acum lui ieri
Nu poti vama sa le ceri
…I-am parcurs spre nicaieri.
Sau spre vesnicie?
Anii nostri saptezeci
Sau ceva mai bine
Nu poti limita s-o treci
Dar asa cum iti petreci
Ti-or aduce pentru veci
Slava sau rusine!
Anii nostri luptatori
Ne-au lasat un nume
De eroi sau dezertori.
Credinciosi sau tradatori
Tu te-ntreaba uneori
Cum ti se mai spune?…
Anii nostri trecatori
Ani de pregatire
Din a tineretii zori
Te anunta c-ai sa mori,
C-ai sa urci sau sa cobori
Catre nemurire.
Anii nostri…ani de dor
Si de asteptare
Din al noptii foisor
Cu strajerul veghetor
Ne-ntrebam – in viitor
Cat mai este oare?
de Petru Dugulescu
A fost cândva un staul
A fost cândva un staul…
Nu cel din Betleem.
O pestera ciudata,
o grota de blestem.
Pastorul fara grija
plecase pe poteci…
Dormeau pe sub paienjeni
ciorchini de lilieci.
O raza de lumina
nu patrundea din cer.
De zgura era ziua
si noptile, de fier.
Alunecau culbecii
pe jilavii pereti.
În fânul ud si putred
se-nghesuiau bureti.
Dar într-o noapte… îngeri
cântara la zenit.
Si parca, printre stele,
o stea a rasarit…
Si, nu stiu cum, deodata
veneau lumini de zori;
iar fânul era proaspat
si mirosea a flori.
Zburara liliecii
si beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
cu îngerii de sus…
Dar iata, într-o parte
privirile mi-arunc
si vad sclipind o iesle
si-n ieslea mea… un Prunc…
Veniti, veniti, voi îngeri,
pastori si oameni buni!
Veniti, voi magi ai vremii,
ca-i vremea de minuni! Si-pentru-a câta oara?
slaviti pe Dumnezeu!
Caci Pruncul e acelasi,
iar staulul… sunt eu.
(Costache Ioanid)
De s-ar fi nascut Isus de o mie de ori în Betleem,
si nu în inima ta, esti pierdut pentru vecie!
(Angelus Silesius)
Strainul
Am intalnit pe drum odata
Un om cu pas domol si rar
Ce-avea privirea-ntunecata
Si-n pieptul lui ardea un jar.
Mergea neansotit pe cale
Parea strain si calator
Iar ochii lui plangeau cu jale
Ca freamatul unui izvor.
Pasea incet pe drum de glie
Era descult si obosit
Si m-a privit cu duiosie
In clipa cand l-am intalnit.
Un val de emotii, straine,
De felul meu m-a coplesit
Si sub privirile blajine
Eu, trist, cu tremur i-am vorbit:
De ce esti trist si plangi, straine?
De ce esti singur, parasit,
Cand porti tot ceru-ntreg cu tine
Si-atatea raze de zenit?
De ce n-ai nimeni sa-ti aline
Atatea lacrimi pe obraz?
De ce esti trist si plangi, straine?
Te doare mult? Treci prin necaz?
De ce plangi fara-ncetare?
De ce esti atat de sfasiat?
Te-apasa greu durerea mare
Si nu mai poti sa fi salvat?
De ce de-atata farmec plina
E-a ta privire ca de jar?
De ce e atata de senina?
Si totusi, tu plangi cu amar.
Dar mainile, de ce au semne?
Cu cine te-ai luptat din greu?
Si fruntea ce poate sa-nsemne
De parc-ar sangera mereu?
Si atunci, incet, printre suspine
Strainul mi-a raspuns plangand
Cu glasul ce parea ca vine
Ca un susur atat de bland:
Eu sunt nascut in suferinta
Si din dureri de-atunci traiesc
Caci port mereu-n a mea fiinta
Pe fratii mei care-i iubesc.
Eu eram singur inainte
La tatal meu ce m-a iubit
Dar prin iubirea lui fierbinte
Pe toti prin mine i-am primit.
Cu ce-as putea sa-ti fiu, straine
De ajutor in drumul tau?
Ca nu-i pe drum nimeni cu tine
Si drumu-i lung si tare greu.
Eu nu ma mai despart de tine
Caci mi-ai aprins in piept vapai
Primeste-ma, o, tu straine
Ca sa te apar de cei rai.
Caci mama-mi povestea odata
De-un om atat de bland si sfant
Hulit si alungat de gloata
Strain si singur pe pamant.
Isus – era frumosul nume
Si lumea sus pe lemn l-a pus
Era batjocorit de lume.
O, nu esti tu acel Isus?
Iar eu, plangand atunci in mine
Simteam adancul jar nespus
Si-am inceput sa strig: Straine!
Tu nu mi-ai spus ca esti Isus!
EXISTA DUMNEZEU
De veacuri se vorbeste in lumea efemera
Ca D-zeu exista si nu e o himera.
Si Cel care natura intreaga a creat
Arata adevarul si ceea ce-i pacat.
Opreste-te o clipa; tu te compari cu El?
Nu-ti vezi ticalosia si viata de misel?
Asculta-a Lui chemare divina si curata
Si lasa-te acuma de orice neagra fapta.
De ce te zbati in lume, tu suflet nehotarnic
Cand Biblia-ti vorbeste tu crezi ca e zadarnic?
Tu crezi ca vesnicia e-o gluma sau o joaca
O vorba spusa-n treaca de unul sa nu taca?
Si raiul, ca si iadul, e-un basm din vechea Carte
Ce-l spun acei ce au minti inapoiate?
Nu vezi atatea semne ce sunt in jurul tau
Vorbesc cu claritate ca este D-zeu?
Si daca El exista in lumi, din vesnicii
De ce, cand iti vorbeste, te-mpotrivesti sa vii?
Astepti sa vina moartea cea cruda si haina
Sa-ti curme firul vietii murind cu-ntreaga vina?
Sa stii ca pentru tine, pentru pacatul tau
Murii pe lemnul crucii, prin Fiul, D-zeu.
Caci Tatal era-n Fiul si Fiul era-n Tatal
Si-acum ti se arata si ti se spune: Iata-L!
Cum sta si bate-afara la inima-ti de om
Cum plange Creatorul langa un biet atom.
De ce nu-L lasi sa intre, sa stai cu El la masa
Sa gusti din bunatatea ce catre tine-o varsa?
Nu amana prilejul ce-l ai cat timp traiesti
Si-a Lui chemare care te-ndeamna sa-L primesti.
Caci de nu vii acum cat este har
Vei vrea sa vii odata dar fi-va in zadar.
Abia atunci vedea-vei, in ziua de apoi
Ca este-un D-zeu! Al celor vechi si noi.
FECIOARA
Aducand pe umeri vasul plin,
cobora fecioara pe carare.
Mangaind in treacat flori de crin,
ascultand un murmur de izvoare.
Se uita cum zboara porumbei,
cum se-arunca-n slava ciocirlia.
Si simtea arzand in pieptul ei
dorul intalnirii cu Mesia.
O, de-ar fi o scara catre cer,
o carare printre nori, departe!
S-ar sui si-ar sta intr-un ungher
sa priveasca viata fara moarte…
S-ar sui!…Dar totusi, pe pamant
sunt atitea rani, sunt legaminte,
sunt batrinii ei cu suflet frint…
sunt doi ochi…ce-i staruiesc in minte.
Iosif…Iosif….arc de curcubeu
peste cerul viselor curate!
Iosif!…Iosif…ii sopteau mereu
crtengile de vinturi leganate….
Si fecioara cobora incet.
Iar in vai, unde sfarsea livada,
se zarea, in vechiul Nazaret,
o casuta alba ca zapada…
In casuta dintre meri razleti
linga patul cu panzeturi ninse,
intre suluri sfinte de profeti,
sub lumina candelei aprinse,
cu evlavia pastrata din strabuni,
in genunchi plecandu-se fecioara
inalta duioase rugaciuni
ce umpleau de-nfiorari camara.
Dar deodata… iat-o fara glas…
Ce ostean alaturi i se-arata?
Usa doar e cu zavorul tras
si fereastra, bine ferecata.
Cu o fata cum in lume nu-i,
un strain in zale o priveste.
Ce luceferi sunt in ochii lui!
Ce izvoare-n glas cand ii vorbeste!
“Pace tie, cea primita-n har!
Domnul e cu tine-n vesnicie!
Binecuvantata esti tu dar
si aleasa-ntre femei, Marie!”
Tulburata ea privea acum,
nestiind ce trebuie sa creada.
Nu putea-ntelege nicidecum
Ce virtuti ii stau in cer dovada?
“Nu te teme!” ingerul vorbi.
“Dumnezeu te-a indragit nespus.
Iata… un copil vei odrasli
si-i vei pune numele Isus!…
Singur El nascut din Dumnezeu
Inainte de-a fi cer si soare,
va primi si va pastra mereu
tronul lui David peste popoare!”
Cum? Pe ea? O floare-ntr-un ungher..
Chiar pe ea Cel Vesnic o alege?
Ea sa nasca-un fiu venit din cer?
Ea sa legene Eternul Rege?
Ce-ndurari! Ce glorios cuvant!
Insa… vai!… lui Iosif….cum sa-i spuna?
Nu va fi pe lume nici-un sfant
sa nu vada-n spusa ei minciuna.
“Cum sa-i poti vorbi, cu ce-nteles,
ca nu-i sunt nicicum necredincioasa?
Cum sa-i spun ca Tatal m-a ales?
ca sa fiu Maririlor mireasa?
Ce logotnic, cat ar fi de bun,
ar putea s-alunge indoiala?
Floarea cind rodeste, cum sa-i spun
ca-si pastreaza in ascuns petala?”
Vai..ce slava…care apasa greu!
Ce cununa…de dureri tacute!
Ea va naste-un Prunc din Dumnezeu,
dar cu pretul dragostei pierdute.
Lung privi afara lacrimand.
Mai usor ar fi primit sa moara.
“Cum se va-ntampla” sopti ea bland,
“caci sunt singura si sunt fecioara.
“Duhul Sfant asupra-ti va veni
ca lumina flacarii din sfesnic.
Deaceea Fiul tau va fi
Fiul Dumnezeului cel vesnic!”
“O, Stapane, iata roaba ta.
Faca-mi-se dupa cele spuse”
Si pleca indata de la ea
ingerul, asa cum aparuse.
Plangi, Marie. Candela s-a stins.
Cand la geam petale in tacere.
Slava ce se da din Necuprins
nu-i lipsita-n lume de durere.
Multi de-acum prin secoli te-or huli,
Impietriti ca-n zilele lui Noe;
pe cand altii far-a te iubi,
te vor face idol, fara voie.
Insa..crinii albi ce i-ai iubit,
gingasele jocuri de isvoare,
muntii ce-i priveai in nesfarsit
peste tarmuri de albastra mare,
zorii cei partasi la suferinti,
stelele in goana pe orbita,
ingerii si cetele de sfinti,
toate-n veci ti-or spune: Fericita!
Fericiti cei care-n lume plang
si primesc pentru Isus ocara!
In eternul fericirii crang,
vor trai eterna primavara!
(Costache Ioanid )